Vătăjelu, după primele antrenamente cu Ouzounidis: „Cu noul antrenor e important este să înţelegem limba fotbalului şi să avem şi şansă”

Vătăjelu, după primele antrenamente cu Ouzounidis: „Cu noul antrenor e important este să înţelegem limba fotbalului şi să avem şi şansă”
  • Publicat:

După primele antrenamente sub comanda noului antrenor, Marinos Ouzounidis, jucătorul Universităţii Craiova, Bogdan Vătăjelu spune că e esenţial ca echipa să priceapă „limba fotbaulului” de la tehnicianul grec, adăugând că este nevoie şi de şansă pentru ca acesta să aibă succes în Bănie.

„Fiecare antrenor vine cu regulile lui, cu strategia lui, cu atmosfera lui, am apucat să vedem cât de cât ce vrea de la noi, am avut azi şi o discuţie mai îndelungată cu fundaşii şi ne-a explicat ce vrea de la noi. O să constataţi ce vom juca şi veţi trage concluziile. Nu cred că a fost crispare înainte, dar în fotbal ai şi puţin noroc. Cu domnul Bergodi, jocul nu era extraordinar, dar am câştigat şapte meciuri la rând în play-off. Sper că noul antrenor va veni cu cunoştinţe, să avem repere, dar cred că este nevoie şi de şansă.

Cu Cornel Papură ne-a lipsit şi şansa, ţinând cont că am avut multe ocazii, dar nu le-am fructificat. Acea perioadă în care nu am câştigat ne-a făcut să înţelegem nişte lucruri. Cred că vom face treabă bună în continuare, ne înţelegem în toate limbile posibilecu noul staff, dar important este să înţelegem limba fotbalului. Sunt antrenamente mai intense, dar cu mingea. Multe lucruri nu se pot face, deoarece se joacă o dată la trei zile” a declarat fundaşul Craiovei.

„Şi noi şi Botoşaniul suntem dezavantajaţi de teren”

Fundaşul oltenilor s-a referit şi la partida cu FC Botoşani, din optimile Cupei României, programată joi, de la ora 20.30, dar şi la suprafaţa de joc din Moldova, una aproape impracticabilă.

„Ne aşteaptă un meci greu, ca de altfel toate pe care le-am avut, într-o deplasare în care avem numai o victorie în ultimii şapte ani. Botoşani joacă fără mare presiune, joacă un fotbal ofensiv. Terenul este un impediment pentru ambele echipe, ambele suntem dezavantajate, fiindcă şi ei au un joc de posesie foarte bun. Va fi dificil să fie un joc spectaculos dacă terenul va fi la fel de greu. Îi respectăm pe adversari, dar respectul trebuie să fie până la un prag şi trebuie să facem totul pentru a ne califica mai departe. Sper să ne bucurăm la final”, a adăugat Vătăjelu.

Bucuros de paşii greşiţi ai rivalelor la titlu

Bogdan Vătăjelu spune că experienţa îi permite să evolueze şi fundaş dreapta, aşa cum s-a întâmplat în ultimele partide şi că s-a bucurat de paşii greşiţi ai rivalelor la titlu, CFR Cluj şi FCSB, în ultima rundă.

„Trebuie să ne câştigăm noi meciurile şi abia apoi să sperăm să se încurce şi CFR şi FCSB. Ne bucurăm că am mai micşorat distanţa, sperăm ca peste câteva etape să revenim noi pe primul loc. La experienţa pe care o am cred că pot juca fără probleme şi fundaş dreapta, nu e ceva nou, cred că m-am adaptat”, a precizat Bogdan Vătăjelu, titular în victoriile cu Iaşi şi Dinamo, după ce titularul postului de fundaş dreapta, Ştefan Vlădoiu, s-a accidentat.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×